ANUNŢ privind ocuparea prin recrutare a unor posturi contractuale de execuţie vacante din cadrul I.S.T.I.S.

În temeiul:
 – Hotărârii nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor anunţă scoaterea la concurs a următoarelor funcţii contractuale de execuţie vacante:
– muncitor calificat I din cadrul Centrului pentru Testarea Soiurilor Luduş, Judeţul Mureş
– muncitor calificat I din cadrul Centrului pentru Testarea Soiurilor Negreşti, Judeţul Vaslui
Concursul se va desfăşura în data de 02 august 2017, la sediul Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor din Bd. Mărăşti nr. 61, Sector 1, Bucureşti.
Dosarele de înscriere se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunţului, respectiv în perioada 11.07.2017-24.07.2017, la sediul I.S.T.I.S.  

       CONDIȚII GENERALE DE PARTICIPARE LA CONCURS:
Poate participa la concurs persoana care îndeplinește următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea 
justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

CONDIȚII SPECIFICE DE PARTICIPARE LA CONCURS:

Condiţiile specifice prevăzute în fişa postului pentru funcţiile menţionate mai sus:
– Studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat sau şcoală profesională;
– Vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: –

Bibliografie:
1. Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante, republicată;
2. Legea nr.  255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, republicată;
3. Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii – Republicare, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a pesonalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice.

DEPUNEREA DOSARULUI DE CONCURS
Dosarul de concurs se va depune la Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, la doamna Martin Mariana – consilier, tel. 0213184380, în perioada 11.07.2017-24.07.2017, orele 8.30-16.30 și va fi constituit din următoarele documente:
a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă  îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
În cazul documentului prevăzut la lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.


 
Actele prevăzute la lit. b)-d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.


ETAPELE CONCURSULUI:
Concursul constă în parcurgerea a trei etape:
– Selecția dosarelor de înscriere – 25.07.2017-26.07.2017;
– Proba scrisă – susținută în data de 02.08.2017 la sediul Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, ora 10ºº;
– Interviul – se va stabili ulterior de către comisie, conform prevederilor legale, după perioada contestaţiilor.
Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei.
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi/sau proba interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi/sau a interviului. 
Comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse se face prin afişare la sediul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului, precum şi pe pagina de internet a acesteia, după caz, imediat după soluţionarea contestaţiilor.
Conform prevederilor art. 32 din Regulamentul – privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin H.G. nr. 286/2011, cu modificările și completările ulterioare:
„(1) În situaţia contestaţiilor formulate faţă de rezultatul selecţiei dosarelor, comisia de soluţionare a contestaţiilor va verifica îndeplinirea de către candidatul contestatar a condiţiilor pentru participare la concurs în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
(2) În situaţia contestaţiilor formulate faţă de rezultatul probei scrise, probei practice sau a interviului comisia de soluţionare a contestaţiilor va analiza lucrarea sau consemnarea răspunsurilor la interviu doar pentru candidatul contestatar în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor”.
Rezultatele finale se afişează la sediul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului, precum şi pe pagina de internet a acesteia, după caz, în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la art. 32 alin. (2) din H.G. nr. 286/2011 pentru ultima probă, prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii «admis» sau «respins».

Sari la conținut