ANUNŢ privind ocuparea prin recrutare a unei funcţii publice de execuţie vacante din cadrul ISTIS

În temeiul:
      – Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată (r2) cu modificările şi completările ulterioare;
      – Hotărârii Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.
Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcţiei publice de execuţie vacante de consilier, gradul profesional superior – Compartimentul achiziţii publice.

Concursul se va desfăşura la sediul Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor din Bd. Mărăşti nr. 61, Sector 1, Bucureşti, astfel:
–  Proba scrisă – în data de 5 septembrie 2016, ora 1000;
– Interviul – va fi stabilit ulterior de către comisie, conform prevederilor legale, după perioada contestaţiilor.
Dosarele de înscriere se depun în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului.  
Persoană de contact: Martin Mariana – consilier, Compartimentul resurse umane, tel. 021/3184380; 

Documentele obligatorii pentru întocmirea dosarului de înscriere la concurs:
•    formularul de înscriere; 
•    copia actului de identitate;
•    copiile diplomelor de studii si ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
•    copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
•    cazierul judiciar;
•    adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitătile sanitare abilitate;
•    declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

Copiile de pe aceste documente se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs, sau în copii legalizate.

Compartimentul achiziţii publice
1 post aferent funcţiei publice vacante de consilier, gradul profesional superior

A. Condiţiile generale prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată (r2) cu modificările şi completările ulterioare;
B. Condiţiile specifice prevăzute în fişa postului:
– Studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
– Vechime în specialitatea studiilor necesară exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani;
– Curs de pregătire/perfecţionare/formare specializată in domeniul “achiziţii publice”, dovedit cu certificat de absolvire.

Bibliografie

1. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, (r2), cu modificările şi completările ulterioare;
2. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante, republicată; 
4. Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;
5. Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii;
6. Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor;
7. Hotărârea nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.

Vechimea în muncă şi/sau în specialitatea studiilor dobândită după data de 01.01.2011 de candidaţii la concursurile organizate în vederea ocupării unor funcţii publice va fi atestată prin adeverinţe care vor avea formatul standard aprobat prin Ordinul Preşedintelui A.N.F.P. nr. 192/17.01.2013, pentru toate concursurile publicate în Monitorul Oficial al României începând cu data de 22.01.2013.


Denumire angajator
Date de identificare ale angajatorului (adresă completă, CUI)
Date de contact ale angajatorului (telefon, fax)
Nr.de înregistrare
Data înregistrării
                                       ADEVERINŢĂ

Prin prezenta se atestă faptul că dl/d-na…………………………., posesor al B.I./C.I…………………….,      seria………………, nr………………, CNP……………………………, a fost/este angajatul …………………., în baza actului administrativ de numire nr………………;/contractului individual de muncă/, cu normă întreagă/cu timp parţial de……….ore/zi, încheiat pe durată determinată/nedeterminată, înregistrat  în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr……../…………………….  , în funcţia/meseria/ocupaţia de 1………………………………….
Pentru exercitarea atribuţiilor stabilite în fişa postului aferentă contractului individual de muncă/actului administrativ de numire au fost solicitate studii de nivel .2………………… , în specialitatea…………………..
Pe durata executării contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu, dl./d-na……………………………………… a dobândit:
– vechime în muncă: …………………ani……..luni…….zile
– vechime în specialitatea studiilor: ………………..ani………….luni……….zile.
Pe durata executării contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu au intervenit următoarele mutaţii (modificarea, suspendarea, încetarea contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu):
Nr. 
crt    Mutaţia 
intervenită    Data     Meseria/funcţia/ocupaţia cu 
indicarea clasei/gradaţiei 
profesionale    Nr. şi data actului pe baza 
căruia se face
înscrierea şi temeiul legal 
                
În perioada lucrată a avut……………………..zile de concediu medical şi ………………. concediu fără plată. 
În perioada lucrată, d-lui/d-nei………………………….. nu i s-a aplicat nicio sancţiune disciplinară/ i s-a aplicat sancţiunea disicplinară…………………………… 
Cunoscând normele penale incidente în materia falsului în declaraţii, certificăm că datele cuprinse în prezenta adeverinţă sunt reale, exacte şi complete. 

Data                                                                             Numele şi prenumele reprezentantului legal al angajatorului,
                                                                                             Semnătura reprezentantului legal al angajatorului, 
                                                                                                         Ştampila angajatorului 

1  – prin raportare la Clasificarea Ocupaţiilor din România şi la actele normative care stabilesc funcţii
2   –  se va indica nivelul de studii (mediu /superior)
3  – persoana care potrivit legii /actelor juridice constitutive/altor tipuri de acte legale reprezintă angajatorul în relaţiile cu terţii

Sari la conținut